Comentarii Critice:
Picaresc pe axa Braşov-Chişinău de Paul Cernat
Cine a parcurs deja romanele Măcel în Georgia (2008) sau Oameni din
Chişinău (2011) ştie că prozatorul Dumitru Crudu nu datorează aproape
nimic poetului şi dramaturgului cu acelaşi nume.
Fostul fracturist basarabean format în anii ’90 la şcoala
braşoveană nu e un adept al hibridizării, ci al purificării genurilor:
pentru el, e cazul ca poezia să redevină poezie, teatrul – teatru şi
proza – proză, fără înlocuitori. Iar rezultatele - mai e nevoie s-o
spun? - sunt notabile în toate cele trei ipostaze. Cel mai recent roman,
Un american la Chişinău, are istoria lui, pe care autorul a relatat-o
nu o dată; o face şi acum, într-o notă introductivă: cu o primă variantă
elaborată în 1995, în satul natal Flutura, şi rechiziţionată în contul
unei datorii la chirie de un proprietar basarabean emigrat în Italia,
manuscrisul a fost rescris pe alt calapod, preluînd ceva din istoria
aventuroasă a primei variante. Cadrul istorico-politic în care se
desfăşoară evenimentele, pe axa Braşov-Chişinău, dar cu escapade în
Craiova, Piteşti, Vaslui, Iaşi, Flutura, este finalul guvernării CDR (în
România) şi a reformistului Ion Sturza (în Basarabia), cu tribulaţiile
sociale cunoscute. Titlul propune o replică în răspăr la An American in
Paris – ce trimite, printre altele, la o operă de George Gershwin, un
film de Vincente Minelli şi un roman popular de Margaret Vandenburg,
punînd în scenă o „ficţiune a străinului” desfăşurată în multiple
ipostaze. Căci „străin” e şi americanul Martin, ajuns nu se ştie cum la
Braşov şi condus în tren, nu se ştie de ce, spre Chişinău de Anton
Şleahtiţchi, la rugămintea unui prieten; dar şi (anti)eroul principal
Anton, basarabean devenit, ca şi genitorul său literar, scriitor
braşovean şi ziarist la „Monitorul de Braşov”, privit cu neîncredere
atît de românii din România, cît şi de cei din Republica Moldova.
Identităţi incerte, de camuflaj au şi alţi eroi basarabeni: escrocul
Vlad, ziarista Olga, una dintre iubitele lui Anton ş.a., dar şi unele
personaje secundare, cum ar fi doi cerşetori ai Braşovului: unul pare o
sosie a lui Emil Constantinescu, şi, din acest motiv, are succes la
începutul mandatului acestuia; altul pare o sosie a lui Ion Iliescu şi
succes… viceversa. Fără îndoială, asemenea qui pro quo-uri uneori
groteşti, ca şi răsturnările spectaculoase de situaţie vădesc arta
dramaturgului; iar tinerele Cora, Olga şi Irina, cele trei opţiuni
amoroase ale lui Anton semnalizează, pe departe, în direcţia trio-ului
Olga, Maşa şi Irina din piesa lui Cehov. Altfel decît în Trei surori, Un
american la Chişinău problematizează acut identitatea provincială, fără
a avansa vreo teză sau alta. În faţa potentului american, frumoasele
locului cedează exasperant, iar autorităţile publice, în egală măsură cu
interlopii, se îmblînzesc servil; pe de altă parte, loserul Anton e
dispreţuit ca venetic de unii braşoveni şi privit chiorîş chiar şi de
consătenii care-i privesc cu respect succesul literar, fără a înţelege
ce-i cu el. Tribulaţiile poetice ale protagoniştilor (există, la un prim
nivel, un „roman al poeţilor”, chiar americanul vădindu-se, în cele din
urmă, a fi poet!) sunt dublate, pe un palier mai consistent, de cele
erotice (avînd drept centru de atracţie pe fatala Cora) şi, în partea sa
cea mai convingătoare, de incursiunile aventuroase prin medii
declasate, marginale, umile, într-o lume a contrastelor sociale între
mirajul consumist şi provizoratul mizer al subdezvoltării. Multe scene
sunt irezistibile, fără a fi facile, întrucît pline de semnificaţii
morale şi, aşa-zicînd, „mentalitare”. Un exemplu: episodul rememorat în
care studentul Anton, coleg de cămin cu patriotul basarabean şi viitorul
politician Cubreacov, îi mănîncă, răpus de foame, colacul naţional pus,
simbolic, în perete. Sau secvenţa descinderii inopinate a lui Anton şi a
americanului în satul vasluian Todireşti: „Oamenii se îngrămădiseră ca
la urs ca să-l vadă pe american mulgînd vaca. Noutatea era dublă. Pentru
prima dată vedeau un american în Todireşti şi tot pentru prima dată îl
vedeau mulgînd o vacă. O tînără i-a făcut o poză cum mulgea vaca, cu
toate că Martin nu o prea avea cu mulsul vacii (…). O femeie îi arătă cu
degetul şi exclamă cu voce tare: ‘Da tari tîmpiţi mai sunt şi
americanii iştia dacî nici macar o vacî nu se pricep s-o mulgî!‘ O altă
femeie a ţistuit-o. Dar ea o ţinea una şi bună că americanii sunt proşti
ca noaptea, neştiind că Anton nu e american şi că înţelege tot ce
spune. Aceleaşi comentarii Anton le auzi şi în drum unde ieşi să fumeze o
ţigară. Cineva îl confundă cu Martin şi îl făcu handicapat”.
Dumitru Crudu ştie să povestească simplu şi direct, să creeze
suspans, să conducă o naraţiune trepidantă cu viraje spectaculoase,
riscante, dar bine controlate în ultimul moment. Un american la Chişinău
e un roman aparent tradiţional, fără complicaţii formale şi fasoane
experimentaliste. Tradiţional nu atît în sensul realismului tradiţional,
fie el şi reluat pe filon biografic, ci în sensul picarescului împins
pînă la rocambolesc, după cum notează Liviu Antonesei în prefaţa-i
epistolară. O carte, în felul ei, de aventuri, cu o viteză narativă şi
scurtături proprii romanului popular. Minus alter-ego-ul Anton,
interioritatea personajelor e sacrificată în contul unei (eficiente)
proze a comportamentelor şi a situaţiilor, de o bogăţie practic
irezumabilă, populate cu zeci de personaje care, deşi unele sunt abia
schiţate, se reţin. Ea trădează un bun observator al umanului, chiar
atunci cînd mimează neseriozitatea lejeră. Mai nimic nu e ceea ce pare a
fi de la început. Nu face excepţie de la regulă nici identitatea
romanului însuşi, care începe carnavalesc şi se încheie abrupt într-o
manieră bulversantă, ca o întoarcere acasă după ce ai pierdut totul.
Chiar livrescul, cînd apare, e „ca-n viaţă”, nu viaţa e ca-n cărţi: pe
lîngă informaţii verificabile privind literatura şi biografia lui
Dumitru Crudu transpuse în cele ale alter ego-ului Anton (al cărui nume
de familie e împrumutat de la Maria Şleahtiţchi), apar în cadru cu
numele în clar profesori de la Filologia braşoveană (Crăciun, Muşina),
poeţi (Mitoş Micleuşanu, Claudiu Mitan, Mircea Doreanu, Ianuş ş.a.) sau
politicieni (Iurie Roşca, Vladimir Voronin, şi Vlad Cubreacov, fostul
primar al Braşovului Ioan Ghişe, foştii preşedinţi Constantinescu şi
Iliescu); undeva e invocat, prin anacronism, şi un articol al Iuliei
Popovici care desfiinţează literatura lui Anton (a.k.a. Crudu);
personajele mai puţin episodice au identităţi ficţionalizate, dar modele
reale recognoscibile.
Din păcate, volumul are un caracter brut, neredactat; apar, la tot
pasul, stîngăcii de expresie şi decalcuri nefericite, parţial tributare
dialectului basarabean („orele se făcură mici”), barbarisme („se
interogă”, „se chestionă”), semne de punctuaţie puse aiurea (întrebări
în locul exclamărilor), transcrieri greşite de nume („van Dame”); apar,
incidental, chiar confuzii între personaje. Toate acestea bruiază o
lectură fluentă şi captivantă. În mod ironic, romanul lui Crudu se află,
aici, într-o situaţie similară cu volumul de versuri al personajului
său Alexandru Pleşea, a cărui receptare risca, şi ea, să fie compromisă
prin erorile de tipar, spre furia stihială a victimei îndrăgostite, ca
toată lumea, de Cora şi chinuite de gelozie.
Altminteri, problema identităţii lingvistice şi a comunicării este
foarte importantă: vezi dialogurile de surzi între Anton, care nu ştie
engleză, şi Martin, care nu ştie română; sau dialogurile în română şi
rusă, respectiv română literară şi dialect basarabean, între acelaşi
Anton şi oaspetele său basarabean Vlad, devenit Vovcik pe drumul spre
Chişinău, cînd comportamentul de escroc vagabond şi traficant de maşini e
înlocuit de o agresivitate de racket şi o pregătire de spion rus,
programat să ia urma americanului cu identitate derutantă şi mize
neclare. Ar mai fi de amintit comunicarea „schizo” a tandemului
Anton-Martin (versiune a parabolei orbului carel duce în spate pe
şchiop) cu interlopii din Iaşi sau cu moldovenii din satul Todireşti-
Vaslui. Dar şi ciocnirile de limbaj şi mentalitate ale lui Anton cu
basarabenii din comuna natală Flutura-raionul Ungheni, punctul terminus
al călătoriei sale după abandonarea lui Martin. Dacă drumul spre
Chişinău şi apoi spre casă e, încă, presărat cu iluzii, întoarcerea la
Braşov înaintea unei noi plecări aduce cu sine eşecul, nescontat, pe
toate planurile: erotic, profesional, existenţial. Părăsit de iubitele
inaccesibile sau accesibile, dat afară de la ziar pentru intransigenţă
în raport cu gangsterii noii puteri, adăpostit de milă pe la prieteni şi
aruncat în stradă, printre homeleşi, în timp ce se zbate să salveze
aparenţele şi ce se mai poate salva, Anton se scufundă în zona
întunecată a poveştii, comicul palpitant din prima jumătate a cărţii
lăsînd locul unui mizerabilism deprimant, ce transformă un roman jovial
într-unul dramatic. Cu un story robust, dinamic şi un caracter
cinematografic marcat, Un american la Chişinău ar putea, oricînd, să
constituie un script pentru un film de efect. În pofida numeroaselor dar
remediabilelor sale defecte de finisaj, acest roman „plebeu” plin de
viaţă şi cu o dimensiune socială, identitară complexă, aduce o
binevenită undă de aer proaspăt în proza noastră recentă în care
narcisismul şi lipsa de suflu dau, adeseori, tonul.
