Senzatia pe care o am tot mai acut in ultima vreme e ca romanele si cartile mele de proza nu au cititori. Si atunci ma intreb la ce bun sa mai public o carte noua daca nimeni nu ma citeste? Daca pe nimeni nu intereseaza ce scriu, de ce sa mai public o carte noua? La ce bun?
luni, 9 septembrie 2019
joi, 27 iunie 2019
sâmbătă, 8 iunie 2019
marți, 28 mai 2019
marți, 21 mai 2019
duminică, 19 mai 2019
”Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici”, un roman de Dumitru Crudu, în curs de publicare în colecție. Ne vedem cu Dumitru Crudu la Bookfest, pe 2 iunie, la ora 13.00.
”Ceea ce am încercat să fac în acest roman, care începe pe 28 iunie 1940, când se naște la Chișinău Mihai Mihailovici Lebădă, și se termină pe 28 iunie 2018, când acesta va fi înmormântat la București, a fost o cronică a familiei Lebădă - Ciuntu întinsă pe o perioadă de optzeci de ani, vreme în care Basarabia...
Vezi mai mult
marți, 10 aprilie 2018
Vaci ale domnului
Când
în dimineața zilei de trei iunie am mers cu mama la spitalul de boli
infecțioase la mătușa ileana, sora mamei, la care mama ținea enorm de mult, mătușa
Ileana era galbenă la față ca
șofranul
pe banca din fața spitalului cu un etaj galben
cu vopseaua coșcovită pe care ne-am așezat mătușa ileana își ținea picioarele
în sus
ferindu-se să le așeze pe asfalt, ca să nu strivească vacile-domnului care roiau pe sub banca pe care stăteam le ținea în aer
ferindu-se să le așeze pe asfalt, ca să nu strivească vacile-domnului care roiau pe sub banca pe care stăteam le ținea în aer
O
asculta pe mama cu picioarele în aer
Îi
spunea mamei cu picioarele în aer că
de
un singur lucru îi pare rău că îi sunt copiii mici
și
în timp ce îi spunea asta își ținea picioarele în aer
își
ținea picioarele în aer când mama a apucat-o de
umăr și a tras-o spre ea
își
ținea picioarele în aer
când
s-a lipit de mama
își
ținea picioarele în aer când plângea cu fața
pe
umărul mamei ca să nu o văd eu
cu
grijă
ca
eu să nu observ că plânge își
ținea
picioare în aer
în timp ce mama o ferea de mine și de restul lumii își ținea picioarele în aer
în timp ce mama o ferea de mine și de restul lumii își ținea picioarele în aer
când
capul i se zbătea pe pieptul mamei ca un clopot din curzio malaparte
își
ținea picioarele în aer
când
mâinile au început să-i tremure își ținea picioarele în aer temându-se să nu observ
eu asta
vacile-domnului
fojgăiau pe sub picioarele băncii, pe lângă picioarele noastre și ea se temea
să nu observ eu asta
și
teama ei i s-a transmis și mamei care a început să plângă
și
și-a ridicat picioarele în aer
vaci
ale domnului care mișunau pe sub tălpile noastre
și
teama ei mi s-a transmis și mie
și
mi-am ridicat picioarele în aer
vaci
ale domnului care mișunau pe sub tălpile noastre
cu
toții stăteam pe banca aia din fața spitalului de boli infecțioase
din
ungheni galbeni la față ca șofranul și vorbeam cu
picioarele
ridicate în aer
azi
o
singură dată dată am fost cu mama la un film
la
care am râs ca un apucat
azi cinematogragul ăla nu mai există
azi cinematogragul ăla nu mai există
azi
nu mai e în viață nici mama
azi m-am uitat iar la filmul ăla și am
plâns
în hohote
ciupercile bune/ciupercile
otrăvitoare
mătușa mea vighea știa să distingă ciupercile bune
de
alea otrăvitoare mergea dimineața devreme după furtună
la cules ciuperci
când ploaia încă se scurgea pe ciuperci
când ploaia încă se scurgea pe ciuperci
ca
pe sticla ferestrei
mătușa
mea vighea nu era căsătorită
bărbatul
cu care urma să se căsătorească
a
părăsit-o când a rămas gravidă
și
ea mă lua cu ea în pădure
la
cules ciuperci după furtunile alea mari
când
toată noaptea am tremurat de frică
la
culesc ciuperci în pădurea din fundul grădinii
știa
să le deosebească
Mă lua cu ea în pădure și mă învăța
Mă lua cu ea în pădure și mă învăța
să le caut la poalele copacilor
din
care mai cădea câteun strop de ploaie
să
le deosebesc pe cele bune
de
cele otrăvitoare
și
era tare uimită că eu nu vedeam diferența
mătușa
mea vighea a murit și eu nici acum nu știu
prin
ce se deosebesc ciupercile bune de alea otrăvitoare
camera vecină
moș
vasile și mătușa ileana se retrăgeau în camera vecină și șușoteaua cu
mama mea
un zâmbet niște vorbe tărăgănate niște șoapte și o trâmbă de fum de țigară
în camera vecină
un zâmbet niște vorbe tărăgănate niște șoapte și o trâmbă de fum de țigară
în camera vecină
„oare
dacă aș deschide brusc ușa aș mai da de ei acolo?”
Într-un mic orășel de
pe graniță
Când vreau foarte tare să vorbesc cu mama mea Iau autobuzul
și cobor într-un mic orășel de pe graniță Și dau roată autogării Pe unde
treceam de fiecare dată când Veneam acasă. Acolo aș fi putut-o întâlni Și acum
Dacă mama mea ar mai fi fost În viață Zeci de bătrânele în sala de așteptare
din acel mic orășel de pe graniță Vorbind între ele Cu mâinile pe genunchi Îmi
plimb ochii de la una la alta Deși știu că mama mea nu are cum să fie Printre
ele Barem măcar vreuna dintre ele de-ar fi cunoscut-o, Atunci m-aș fi apropiat
Și aș fi intrat cu ea în vorbă. Dar nu e nici asta. Deschid ușa și intru în
casa ei din acel mic orășel de pe graniță Acum pustie Și ating cu mâna toate
obiectele Pe care le-a atins mama mea Ridicând în jur un nor de praf Un nor de
praf atât de mare Că nimeni nu m-ar mai putea vedea de afară Dacă s-ar uita pe
geam Cu norul ăla de praf în jurul meu Trec dintr-o cameră în alta Și intru în
camera mea, din casa mamei din acel mic orășel de pe graniță
Xxx
Treceam printr-o câmpie pustie și am zis Hristos a înviat.
Sunt sigur că cei pe care eu nu-i văd și nu-i aud
mi-au răspuns.
Sunt sigur că cei pe care eu nu-i văd și nu-i aud
mi-au răspuns.
XXX
Doamne petalele albe din copaci sunt ca niște
felii de pâine
felii de pâine
Abonați-vă la:
Postări (Atom)