https://radiomoldova.md/f/ro/3855?fbclid=IwAR3y9W30WjuQFF0C5swNsedj07dfc9ZD5wNDem2gPLSd7qU2gfkZGGvBADU#content

Maria Pilchin Am citit zilele astea din dramaturgia lui Dumitru Crudu... "Salvați Bostonul", întregul volum, poate deveni un mare spectacol al tranziției noastre și al (i)realității noastre postcomuniste... Un Bergam n-ar strica pentru aceste texte... E un om aproximativ, plin de absurd acolo. Adică suntem noi cu toții...

Florin Cobzac Ora cinci şi şapte minute - Dumitru Crudu Un volum asamblat intenționat sub formă de proză scurtă, tocmai pentru a provoca cititorul să-și compună propriul roman cu ajutorul textelor prezente in carte. Romanul care s-a așternut în mintea mea este unul al dezumanizării, al cruzimii și al absurdului, lucruri declanșate de coșmarul războiului. Nu este o carte de război ci este un text despre rănile provocate de război. Cele 53 de texte scurte sunt precum gloanțele înșirate pe o bandă încărcător de mitralieră. Cartușe pline de violență, de pulberea războiului care se detonează sub privirea ta într-un șir nesfârșit de drame și traume. Dacă pe timp de pace aceste gloanțe ascund în interiorul lor potențialul cruzimii și al dezumanizării, războiul este cel care le declanșează explozia și arată dramatic și cinic urâțenia umană care zace în noi. Am simțit că este o carte care a pornit a fi scrisă mai demult, ca un fel de promisiune a neuitării și sub permanenta stare de incertitudine și frică cauzată de acest vecin roșu și groaznic. Declanșarea conflictului din Ucraina cred că l-a determinat pe autor să închidă acest demers. În multe dintre proze se simte foarte multă componentă autobiografică sau inspirată din biografia acelor apropiați. La final am avut sentimentul că las în spate încă starea de tensiune, umbra terorii și acel sentiment de nesiguranță provocat de iminenţa războiului.

Silvia Berdan 3z · Ceea ce face Dumitru Crudu în romanul său recent "Ora cinci și șapte minute" este un dans pe buza prăpastiei sau un dans cu lama pe limbă. Orice mișcare riscă să te prăbușească în hău sau să te taie până la sânge. Scenele grotești (vezi scena cu soldații ruși care sting motorul mașinii cuprinse de flăcări) au menirea să te lase să-ți iei puțin aer, altfel ai ajunge la stop cardiac din cauza intensității celor narate. Ritmul alert al scriiturii se aseamănă cumva și cu destinul schimbător al personajelor și al spațiului căruia acestea aparțin. Convingerea mea din ultima vreme este că, în cazul scriitorilor basarabeni, vorbim despre o estetică a cruzimii, așa cum de la Baudelaire încoace vorbim despre estetica urâtului. Această estetică a cruzimii este, după mine, o modalitate de vindecare personală și colectivă.

Viorica Ela Caraman

 Literatura care ne desparte pe noi de noi

Ieri am trecut din nou după un an prin această oră.

Ora cinci și șapte minute.

Ora la care a început războiul lui Putin contra Ucrainei, dar inevitabil și contra propriului popor, determinând o restrictionare a vieții lui pe diverse planuri și cauzându-i un regim clinic de funcționare. Dar mai ales ora la care timpul începe să curgă numărând morți.

Aceasta este o carte extraordinară, care înmănunchează instantaneele războiului, sondând continuu moralitatea ca retorică salvatoare.

Scriitorul basarabean Dumitru Crudu care a rămas să locuiască și să scrie la Chișinău, după 20 de ani în care a studat și locuit la Brașov, este cel care și-a asumat expresiv reverberația războiului și în general a efectelor istoriei în perversiunea ei asupra destinelor umane individuale. Este scriitorul care ne supune unor disociații cognitive și senzoriale crunte pentru o reconstituire a noastră mai autentică și mai complexă, în măsură să ne înțelegem mai bine. Cartea aceasta, apărută la prestigioasa editură Humanitas, este obiectul care se interpune între noi și noi, între noi și suferințele noastre, pentru o tatonare a coerenței raționale a realității.

O carte dură, ca orice carte bună, în măsură să-ți producă mutații interioare și să se apropie de definiția esențială a artei.

Cătălin Badea Gheracostea

 Dumitru Crudu, alt basarabean cu studii filologice la Brașov, poet și dramaturg publicat și jucat internațional, tocmai a avut un mic turneu de lansare în România cu cartea de proză al cărui titlu este Ora cinci și șapte minute (Humanitas, 2022), momentul din 24 februarie 2022 când Rusia a declanșat invazia Ucrainei. Cartea este scrisă cu o tehnică narativă a episoadelor cvasi-independente, dar cu un ritm accelerat față de romanul lui Iulian Ciocan, fiindcă episoadele lui Dumitru Crudu nu sunt decât rar capitole de roman, ci mai degrabă pastile de proză scurtă, întocmai ca în Moartea unei veverițe, volum din 2017. La fel ca în 2017, avem de-a face, totuși, cu un roman, fiindcă există fire subterane care leagă schițele, există personaje recurente, există un ton și o morală, în toate cele peste 50 de texte care au propriile titluri. Corespondențele pot duce la trasee de lectură complexe, ca în Moartea unei veverițe, fiindcă Ora cinci și șapte minute este mai ales o carte a simultaneității: invazia Ucrainei de acum este simultană în mintea unor personaje cu celelalte războaie post-sovietice, dar și cu cel din Afganistan, chiar cu tăvălugul războiului mondial. Ce constituie simultaneitatea este aceeași comportare a armatei ruse față de cei pe care îi „eliberează”, indiferent de ce arată calendarul. Rusul te eliberează jefuindu-te, violându-te, omorându-te. Mort fiind, mai mori o dată, în generația viitoare, la următoarea invazie. Ce este interesant este că „eliberarea” anistorică executată de ruși nu le-aduce acestora nimic, ne face să înțelegem Dumitru Crudu. Avem pastile narative despre viețile, psihismele soldaților ruși, ale ofițerilor lor, dar și ale familiilor lăsate acasă, chiar în Moscova. Ca în Gogol, rușii lui Dumitru Crudu sunt „suflete moarte”. Dacă Iulian Ciocan scrisese o satiră, Dumitru Crudu a scris un avertisment. Într-o lume în care personajele se îmbată, râd, se căsătoresc, trăiesc împreună fără să țină cont de granițe post-sovietice și de naționalități și limbi naționale, când vine ora invaziei, totul e pe cale de dispariție, căci există un rău fundamental în ființarea rusească, pare că ne repetă obsesiv povestitorul din Ora cinci și șapte minute.

https://gazetasf.ro/catalin/carti-romanesti-despre-invazia-ruseasca-2198.html

 

Cartea lui Dumitru este exact cum e numele lui: una foarte, foarte crudă. O carte ce vorbește nu doar despre ce se întâmplă în Ucraina de un an încoace, ci și despre războiul din 1992, de la granița Moldovei, despre deportările pe care rușii le-au făcut în Moldova în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. E o carte despre lumi care se prăbușesc, despre întâmplările cumplite prin care trec aceste lumi, dintre care una e chiar lângă noi, în imediata noastră apropiere. Sunt lumi populate și cu oameni care se transformă în animale, din care lipsește memoria, afectivitatea, în care viața nu mai contează. În război devii un animal al cărui gând e să-l omoare pe celălalt. E teroarea în care se trăiește acolo și despre care Dumitru Crudu scrie cu o intensitate greu de suportat. Nu e o carte comodă, nu așteptați să fie o lectură de plăcere, dar tocmai asta îi dă forță. Citiți-o, o să vedeți un prozator de prima mână.

                                                                                   Robert Șerban