Vaci ale domnului

Când în dimineața zilei de trei iunie am mers cu mama la spitalul de boli infecțioase la mătușa ileana, sora mamei, la care mama ținea enorm de mult, mătușa Ileana era galbenă la față ca

șofranul

 pe banca din fața spitalului cu un etaj galben cu vopseaua coșcovită pe care ne-am așezat mătușa ileana își ținea picioarele în sus
ferindu-se să le așeze pe asfalt, ca să nu strivească vacile-domnului care roiau pe sub banca pe care stăteam le ținea în aer

O asculta pe mama cu picioarele în aer

Îi spunea mamei cu picioarele în aer că

de un singur lucru îi pare rău că îi sunt copiii mici

și în timp ce îi spunea asta își ținea picioarele în aer

își ținea picioarele în aer când mama a apucat-o de  umăr și a tras-o spre ea

își ținea picioarele în aer

 când  s-a lipit de mama

își ținea picioarele în aer când plângea cu fața

pe umărul mamei ca să nu o văd eu

cu grijă

ca eu să nu observ că plânge își

ținea picioare în aer
în timp ce mama o ferea de mine și de restul lumii își ținea picioarele în aer

când capul i se zbătea pe pieptul mamei ca un clopot din curzio malaparte

își ținea picioarele în aer

când mâinile au început să-i tremure își ținea picioarele în aer temându-se să nu observ eu asta

vacile-domnului fojgăiau pe sub picioarele băncii, pe lângă picioarele noastre și ea se temea să nu observ eu asta

și teama ei i s-a transmis și mamei care a început să plângă

și și-a ridicat picioarele în aer

vaci ale domnului care mișunau pe sub tălpile noastre

și teama ei mi s-a transmis și mie

și mi-am ridicat picioarele în aer

vaci ale domnului care mișunau pe sub tălpile noastre

cu toții stăteam pe banca aia din fața spitalului de boli infecțioase

din ungheni galbeni la față ca șofranul și vorbeam cu

picioarele ridicate în aer

azi

o singură dată dată am fost cu mama la un film

la care am râs ca un apucat
azi cinematogragul ăla nu mai există

azi nu mai e în viață nici mama

 azi m-am uitat iar la filmul ăla și am

plâns în hohote

ciupercile bune/ciupercile otrăvitoare

mătușa mea vighea știa să distingă ciupercile bune

de alea otrăvitoare mergea dimineața devreme după furtună

 la cules ciuperci
când ploaia încă se scurgea pe ciuperci

ca pe sticla ferestrei

mătușa mea vighea nu era căsătorită

bărbatul cu care urma să se căsătorească

a părăsit-o când a rămas gravidă

și ea mă lua cu ea în pădure

la cules ciuperci după furtunile alea mari

când toată noaptea am tremurat de frică

la culesc ciuperci în pădurea din fundul grădinii

știa să le deosebească
Mă lua cu ea în pădure și mă învăța

 să le caut la poalele copacilor

din care mai cădea câteun strop de ploaie

să le deosebesc pe cele bune

de cele otrăvitoare

și era tare uimită că eu nu vedeam diferența

mătușa mea vighea a murit și eu nici acum nu știu

prin ce se deosebesc ciupercile bune de alea otrăvitoare

camera vecină

moș vasile și mătușa ileana se retrăgeau în camera vecină  și șușoteaua cu mama mea

un zâmbet niște vorbe tărăgănate niște șoapte și o trâmbă de fum de țigară

 în camera vecină

„oare dacă aș deschide brusc ușa aș mai da de ei acolo?”

Într-un mic orășel de pe graniță

Când vreau foarte tare să vorbesc cu mama mea Iau autobuzul și cobor într-un mic orășel de pe graniță Și dau roată autogării Pe unde treceam de fiecare dată când Veneam acasă. Acolo aș fi putut-o întâlni Și acum Dacă mama mea ar mai fi fost În viață Zeci de bătrânele în sala de așteptare din acel mic orășel de pe graniță Vorbind între ele Cu mâinile pe genunchi Îmi plimb ochii de la una la alta Deși știu că mama mea nu are cum să fie Printre ele Barem măcar vreuna dintre ele de-ar fi cunoscut-o, Atunci m-aș fi apropiat Și aș fi intrat cu ea în vorbă. Dar nu e nici asta. Deschid ușa și intru în casa ei din acel mic orășel de pe graniță Acum pustie Și ating cu mâna toate obiectele Pe care le-a atins mama mea Ridicând în jur un nor de praf Un nor de praf atât de mare Că nimeni nu m-ar mai putea vedea de afară Dacă s-ar uita pe geam Cu norul ăla de praf în jurul meu Trec dintr-o cameră în alta Și intru în camera mea, din casa mamei din acel mic orășel de pe graniță

Xxx

Treceam printr-o câmpie pustie și am zis Hristos a înviat.
Sunt sigur că cei pe care eu nu-i văd și nu-i aud
mi-au răspuns.

XXX

Doamne petalele albe din copaci sunt ca niște
felii de pâine

Romeo Aurelian Ilie

Moartea unei veverițe

Dumitru Crudu

17.02.2018

Dumitru Crudu este unul dintre cei mai prolifici și totodată cei mai activi scriitori din Basarabia. El vede cu neobosită luciditate fiecare derapaj al societății din Republica Moldova. Și pe fiecare în parte le topește în cuptoarele de foc ale cuvântului și le toarnă mai apoi în lingori de realitate sub formă de literatură. 

În Moartea unei veverițe, Dumitru Crudu descrie, când cu umor, când cu tragism, când în manieră tragi-comică, spaimele sau cel puțin neliniștile de zi cu zi ale basarabenilor, fie că acestea sunt provocate de perpetua umbră rusească ce persistă asupra țărișoarei lor, fie că sunt rodul propriilor neputințe, inerente unei vieți puse mereu sub semnul întrebării. Se remarcă prin complexitatea firului epic, a manierei narative și a capacității de sondare și exploatare a psihicului uman, povestirea ce deschide acest volum, denumită simplu, dar sugestiv, „După război”. Iar în urma acesteia, se înșiruiesc o suită de povestiri mai mari sai mai mici ca dimensiuni, dar fiecare în parte având concentrarea unor pietre prețioase, a unor bijuterii literare.