Viorica Ela Caraman

 Literatura care ne desparte pe noi de noi

Ieri am trecut din nou după un an prin această oră.

Ora cinci și șapte minute.

Ora la care a început războiul lui Putin contra Ucrainei, dar inevitabil și contra propriului popor, determinând o restrictionare a vieții lui pe diverse planuri și cauzându-i un regim clinic de funcționare. Dar mai ales ora la care timpul începe să curgă numărând morți.

Aceasta este o carte extraordinară, care înmănunchează instantaneele războiului, sondând continuu moralitatea ca retorică salvatoare.

Scriitorul basarabean Dumitru Crudu care a rămas să locuiască și să scrie la Chișinău, după 20 de ani în care a studat și locuit la Brașov, este cel care și-a asumat expresiv reverberația războiului și în general a efectelor istoriei în perversiunea ei asupra destinelor umane individuale. Este scriitorul care ne supune unor disociații cognitive și senzoriale crunte pentru o reconstituire a noastră mai autentică și mai complexă, în măsură să ne înțelegem mai bine. Cartea aceasta, apărută la prestigioasa editură Humanitas, este obiectul care se interpune între noi și noi, între noi și suferințele noastre, pentru o tatonare a coerenței raționale a realității.

O carte dură, ca orice carte bună, în măsură să-ți producă mutații interioare și să se apropie de definiția esențială a artei.

Cătălin Badea Gheracostea

 Dumitru Crudu, alt basarabean cu studii filologice la Brașov, poet și dramaturg publicat și jucat internațional, tocmai a avut un mic turneu de lansare în România cu cartea de proză al cărui titlu este Ora cinci și șapte minute (Humanitas, 2022), momentul din 24 februarie 2022 când Rusia a declanșat invazia Ucrainei. Cartea este scrisă cu o tehnică narativă a episoadelor cvasi-independente, dar cu un ritm accelerat față de romanul lui Iulian Ciocan, fiindcă episoadele lui Dumitru Crudu nu sunt decât rar capitole de roman, ci mai degrabă pastile de proză scurtă, întocmai ca în Moartea unei veverițe, volum din 2017. La fel ca în 2017, avem de-a face, totuși, cu un roman, fiindcă există fire subterane care leagă schițele, există personaje recurente, există un ton și o morală, în toate cele peste 50 de texte care au propriile titluri. Corespondențele pot duce la trasee de lectură complexe, ca în Moartea unei veverițe, fiindcă Ora cinci și șapte minute este mai ales o carte a simultaneității: invazia Ucrainei de acum este simultană în mintea unor personaje cu celelalte războaie post-sovietice, dar și cu cel din Afganistan, chiar cu tăvălugul războiului mondial. Ce constituie simultaneitatea este aceeași comportare a armatei ruse față de cei pe care îi „eliberează”, indiferent de ce arată calendarul. Rusul te eliberează jefuindu-te, violându-te, omorându-te. Mort fiind, mai mori o dată, în generația viitoare, la următoarea invazie. Ce este interesant este că „eliberarea” anistorică executată de ruși nu le-aduce acestora nimic, ne face să înțelegem Dumitru Crudu. Avem pastile narative despre viețile, psihismele soldaților ruși, ale ofițerilor lor, dar și ale familiilor lăsate acasă, chiar în Moscova. Ca în Gogol, rușii lui Dumitru Crudu sunt „suflete moarte”. Dacă Iulian Ciocan scrisese o satiră, Dumitru Crudu a scris un avertisment. Într-o lume în care personajele se îmbată, râd, se căsătoresc, trăiesc împreună fără să țină cont de granițe post-sovietice și de naționalități și limbi naționale, când vine ora invaziei, totul e pe cale de dispariție, căci există un rău fundamental în ființarea rusească, pare că ne repetă obsesiv povestitorul din Ora cinci și șapte minute.

https://gazetasf.ro/catalin/carti-romanesti-despre-invazia-ruseasca-2198.html