uN TEXT DE SILVIA DUMITRACHE APARUT PE BOOKAHOLIC

Aventuri picareşti pe ruta Braşov-Craiova-Chişinău

02.11.2013 Silvia Dumitrache 

Destinul romanului Un american la Chişinău al lui Dumitru Crudu [aici, interviul cu el] m-a făcut să mă gândesc inevitabil la soarta manuscrisului Accidentul de Mihail Sebastian, manuscris pierdut sau furat într-o călătorie în Franţa. Dacă Sebastian şi-a pierdut această primă variantă a romanului, eveniment resimţit de el cu puterea aproape distrugătoare a unei tragedii, în cazul lui Dumitru Crudu, manuscrisul iniţial a servit pe post de gaj în contul unor chirii, pentru ca apoi chiar proprietarul să dispară cu tot cu manuscris, fără însă ca acest eveniment să-l descurajeze pe autor în a-l rescrie, la peste zece ani distanţă de acel moment. Rezultatul este o naraţiune vie şi colorată, o ţesătură armonioasă între ficţiune şi realitate, urmărind aventurile unor personaje verosimile pentru spaţiul românesc/basarabean actual, dar care, la un nivel mai profund, se pot încadra în categoria mai largă a picarolui.
Un portretist talentat, lui Dumitru Crudu îi reuşesc mai ales câteva figuri atent nuanţate, savuroase prin comportament şi prin reacţiile deseori surprinzătoare în situaţii-limită. Mai întâi, este vorba despre Anton, personajul principal, poet şi ziarist la Monitorul, în Braşov, dar venit „di pisti Prut”, în aparenţă calm şi ponderat, dar cu accese de multe ori imprevizibile. Acum este geek-ul de care râd fetele, iar în secunda următoare pare a fi scos dintr-un film cu gangsteri, având manifestări de curaj ce nu corespund totuşi forţei sale fizice. Dar curajul său nebun, poate inconştienţa îl salvează întotdeauna, când celălalt rămâne fără reacţie suficient cât lucrurile să poată lua o turnură fericită pentru Anton.
Sugestivă în acest sens este scena din discotecă, unde Anton se duce cu Lora. Împăciuitor şi politicos, acceptă ca Lora să fie luată la dans de un „goliard balaoacheş”, până când vede că respectivul o luase pe Lora pe sus şi voia să plece cu ea din local. Atunci, iese la suprafaţă eroul din Anton şi face o scenă de-i lasă cu gura căscată pe toţi: începe să se dezlănţuie de parcă ar fi cine ştie ce tip periculos, spăgându-şi o sticlă de votcă în cap, mimează existenţa unui pistol în buzunar şi ameninţându-i pe cei din jur, emestecând şi cuvinte ruseşti: „Bă, dacă se ia cineva după noi, îi smulg coaiele, bă, şi îl pun imediat să le mănânce…”. Efectul creat asupra celorlalţi le permite lui Anton şi Lorei să-şi facă ieşirea – ca în filme, evident. Aventura nu se termină, iar Dumitru Crudu îşi pune personajele în situaţii din ce în ce mai comice.

„Şmecherii însă şi-au revenit repede din stupoare şi au erupt cu duiumul afară, aşa cum doar mai izbucneşte sângele din nas sau din gură, după o lovitură bine ţintită cu pumnul, şi au început să alerge cu hoarda în urma lui Anton şi a Lorei, care aşişderea alergau, alergau spre prefectură, unde staţiona un taxi galben. De bine ce au trântit portierele, că indivizii au început să bată cu bâtele în geamuri şi au spart fereastra din dreptul Lorei, năclăind-o de sânge. Şoferul a demarat imediat. Dar şi şmecherii s-au pornit cu maşinile după ei şi era o urmărire ca în filme, iar Lora plescăia de încântată din buze, fiindcă aşa ceva mai trăise doar în faţa teveului. Ce mai, era pur şi simplu fericită de ceea ce i se întâmpla.”

share:

Dar, dincolo de aceste aspecte, Anton se remarcă printr-o surprinzătoare dedicaţie şi printr-un neaşteptat devotament faţă de Lora, indiferent de cât de schimbătoare este aceasta şi, oricât l-ar umili, el pare a aştepta doar un cuvânt pentru a fi din nou alături de ea.
Toată cartea se menţine în acest ritm, din aventură în aventură, cu personaje care de care mai colorate. Nu mult de la această întâmplare, Lora şi Anton îl cunosc în tren pe Martin, un american venit în căutarea „vieţii adevărate”. Un escroc charismatic, Martin îi fascinează pe toţi cei din jur, mai ales pe femei, majoritatea văzând în el o şansă de a evada din ţară. Nici Lora nu este o excepţie. De departe cel mai atent construit personaj feminin, Lora, la început o excentrică şi o capricioasă, părând că îi place să guste viaţa cu tot ce are aceasta mai ieşit din comun, se dovedeşte a cădea în aceeaşi capcană banală a „căpătuirii”. Victimă a propriilor iluzii, Lora este pedepsită aspru pentru toată aroganţa ei de femeie care crede că poate să-i joace pe toţi ceilalţi după bunul ei plac.
Dumitru Crudu trimite adesea la lumea literară românească, de multe ori superficială. De pildă, la un cenaclu literar din Craiova, la care participă Anton şi la care le invită şi pe Lora şi pe câteva prietene, doar pentru a fi alături de Lora, când abia o cunoscuse, fetele trebuiau şi ele să vină cu poezii. Aşa că înainte, în redacţia Monitorului, au scris ca din joacă nişte versuri, doar pentru a-şi justifica prezenţa la Craiova. La cenaclu însă, au fost considerate cele mai bune, revelaţia acelei ediţii, „cireaşa de pe tort”, cum le-au numit Dan-Silviu Boerescu şi Marin Mincu, a căror retorică, cu o tentă ironică, o reproduce întocmai Dumitru Crudu. Iată, de pildă, cum descrie personajul Mincu creaţia fetelor:
„Toate cele trei poetese sunt autentice. Au textuat excelent starea de disperare feminină, fiecare în felul ei, dar gradul zero al limbajului l-a atins domnişoara Lora. Nu am mai întâlnit de mult o poezie erotică feminină în care limbajul să dea peste margini, adică să atingă ceea ce se cheamă plenitudine textuală”.
Crudu vorbeşte şi despre numeroasele preconcepţii asupra moldovenilor (întâlnite chiar în rândul colegilor de redacţie). De pildă, atunci când Anton îi scrie Lorei lucrarea de licenţă doar în două zile, iar Lora nu înţelege un cuvânt, începe să-l împroaşte cu jigniri, presupunând automat că dacă ea nu înţelege un cuvânt, trebuie neapărat să fie moldovenesc. La fel, în scena din tren, când Lora şi Anton îl cunosc pe Martin, controlorul se arată foarte îngăduitor când află că străinul e american, dar imediat îl suspectează că ar fi din Republica Moldova, pe motiv că nu arată ca un american. Preconcepţiile se activează cu precizia unei alarme: atunci când a crezut că Martin e american, naşu’ nici nu i-a mai cerut biletul, apoi când a început să-l suspecteze că ar fi de peste Prut, şi-a schimbat radical comportamentul, fiind nepoliticos şi ameninţându-l cu amenda.
Deschişi spre aventură, descurcăreţi, plini de umor şi capabili să treacă destul de uşor peste toate hopurile, eroii (sau antieroii) lui Crudu explorează o lume variată, ce e drept destul de prinsă în prejudecăţi de tot felul, în tipare de gândire reductive, dar reuşesc într-o mare măsură să descopere, printre toate aceste limitări, puncte de deschidere şi perspective neaşteptate.
Dumitru Crudu, Un american la Chişinău, Casa de pariuri literare, 2013