Dumitru Crudu, basarabenii archaeoptericsi si Omul amestecat – de Maria Pilchin
septembrie 13 | Posted by Poezii, Literatura Romana | Eseu
Era prin mai, la Chisinau, anul acesta, la un colocviu international
de literatura despre totalitarism si posttotalitarism in lumea
literelor. Comunicari, discutii, polemici. La un moment dat Dumitru
Crudu a vorbit despre omul amestecat, basarabeanul ca melanj cultural,
social si etnic. Ideea aceasta m-a blocat. Homo miscelaneus
interriveranus, asta imi veni in minte, un fel de Archaeopterix, care de
data aceasta nu avea atat caractere reptiliene cat si aviare, ci se
anunta a fi antropomorf, descoperit cumva de arheologii sapatori in
idei. Dumitru Crudu explica natura acestui metisaj, felul in care
scriitorii basarabeni vorbesc despre aceasta in cartile lor, mie insa
imi statea mintea in loc. Atunci imi veni dezlegarea unor polemici
interioare, atunci am gasit explicatia multor retorisme auzite nu o data
pe la colturi de mese intelectuale.
De fiecare data cand trec Nistrul sau Prutul ma surprinde faptul ca intalnirea cu Alteritatea tine de unele stereotipuri prin care sunt abordati basarabenii. La Bucuresti basarabeanul e luat, de multe ori, drept rus, la Moscova, trece drept румын (roman) nationalist. Aceasta scindare schizoidala dureaza deja 200 de ani si el e constient de propria dedublare. Urmaresc, de la un timp incoace, tipajul acesta socio-etnic: basarabeanul. In toate activitatile lui, luate istoric, politic, cultural, exista frustrari si complexe profunde.
Basarabeanul. Un roman format in sanul` culturii sovietice si cel al limbii ruse sau un rusofon care cunoaste (cat de cat) limba si cultura romana. Blocajul si complexul cultural e prezent in ambele cazuri. E complexul perifericului, omului de diaspora, un patriotism etnic in afara patriei, cliseism national si identitar. Aceste doua tipuri umane se comporta foarte specific in capitalele celor doua limbi (Bucuresti si Moscova), ambii similar, in mare parte sunt … mai nationalisti decat omul care e la el acasa! Majoritarul etnic, crescut cu cinematografia sovietica si cu marile romane rusesti din secolul al XIX-lea, trecut prin scoala si universitatea sovietica, respingand cei douazeci de ani ai sai, pentru a schimba totul prin anii 90, citind autori romani si invatandu-si propria limba, pentru a arde etapele propriei formari in matricea limbii si culturii sale nationale, el ajunge azi sa fie un reprezentant tipic al acestui amestec.
Dumitru Crudu, in ultima sa carte Oameni din Chisinau` (Tracus Arte, Bucuresti, 2011) aduce aceste doua personaje` intr-un un ring livresc unde se boxeaza cu valori, clisee si viziuni politice. Omul de o parte si de alta a baricadei, asta s-ar parea sa se intample aparent in aceasta carte. Adica ea poate fi citita cu succes si asa, societatea scindata in doua, una atrasa de polul estic, alta de cel vestic, una votand cu tricolorul, alta cu nostalgicul stindard ce arboreaza secera si ciocanul. Cele doua extreme se intalnesc insa in cotidian, in patul conjugal, in bar, in Piata Marii Adunari nationale, in transportul public si la urna electorala. Extremele convietuiesc. Asa am citit aceasta carte initial, in aceasta cheie am si scris despre ea in reviste din Republica Moldova si Romania. Dar acest homo miscelaneus declarat de Dumitru Crudu mi-a dat peste cap proiectul critic, mai bine zis, l-a rasturnat, dandu-i o alta configuratie, omul scindat, dedublat, schizoidal s-a transformat in omul amestecat, mult mai adevarat, azi cand nu putem vorbi despre purisme.
Am trait senzatia aceea cand nimeni nu iti spune ca nu ai dreptate, dar tu o stii si asta conteaza. Am recitit cartea lui Dumitru Crudu Oameni din Chisinau`, am regandit-o si am gasit in ea acel amestec, borgesian l-am gasit, cu eroul si tradatorul continut potential de aceeasi persoana. Personajele din cartea Oameni din Chisinau` nu sunt nici tradatori si nici eroi, ele sunt oameni amestecati care inclina intr-o parte sau in alta a balantei identitare, dar aceasta stare poate fi modificata cu usurinta de atmosfera geopolitica a momentului. Or, identitatea basarabeanului este cea a esticului bipolar (scriu asta cu doua zile inainte de a veni Angela Merkel la Chisinau).
Esticul. Iata verdictul. Esticul postcomunist, postsovietic. Iata adevaratul verdict, un verdict kafkian care te impinge subconstient la suicid ideatic si de pozitie. Ce este estul, daca il definim in mod geografic? Ceva ce face parte din Europa si totodata se rupe de ea? Un fel de corp strain in matca europeana?! Prezenta estului se simte pe acest continent al vechilor traditii si valori, dar, pare, doar ca un pol definitoriu. De fapt, Europa, asa ceva exista? Unde sfarseste aceasta? Pe Prut? La Ural? Unde?!
O minte occidentala tinde sa respinga orice tine de sfera outdoor-ului ei. Toleranta, da. Marea lectie a tolerantei occidentale. Doar ca ea presupune un centrism. Cel de tolereaza este centru lumii, axis mundi, Celalalt sa fie fericit ca este tolerat. Conceptele straine mentalitatii occidentale sunt acceptate in Par(ad)isul european doar ca o tema exotica, un fel de stranietati simpatice. Tot insa ce nu e simpatic apare ca ceva care socheaza mintea occidentala (comunismul a socat si mai socheaza in vest, uitandu-se ca laboratorul acestuia a fost o minte vestica, afirmam fara resentimente, in formula lui Harold Bloom si fara cautarea vreunui tap ispasitor). Indelungul dialog istoric dintre Vest si Est lasa un con de umbra peste cel din urma, acesta mereu contestandu-si oponentul geografic. Dar apare intrebarea retorica din vechiul banc sovietic despre evreul intrebandu-si interlocutorul care afirma ca in vest toti o duc rau: Daca la ei (in vest) e atat de rau si la noi (in est) atat de bine, de ce la ei e atat de bine?!` Iata marea intrebare, echivalenta cu cea hamletiana pentru estul frustrat.
Pe 4 septembrie, la Chisinau, a fost deschis oficial Centrul de Dramaturgie Contemporana in incinta Uniunii Teatrale din Republica Moldova. Nasterea centrului se datoreaza unui dramaturg Dumitru Crudu, unui actor si regizor Sava Cebotari si unui critic dramatic Dorina Khalil-Butucioc. Dupa un spectacol lectura A doua zi, autor Dumitru Crudu, regie: Sava Cebotari, cei prezenti au polemizat despre teatru, basarabeni si omul amestecat. Purismele tineau de retorica celor din generatia inaintasilor nostri, prezenti si ei la eveniment, or, dupa 90 homo sovieticus basarabean s-a transformat in omul purismelor etnice. Textul lui Dumitru Crudu contura un alt portret uman, cel al omului metisat cultural. Regizorul Mihai Fusu venea cu o alta formula, cea de barbarie si civilizatie`, barbarul fiind tipajul omului agresiv si categoric, ideea omului in afara unui dialog cultural cu Celalalt.
Ortega y Gasset, in unul din eseurile sale se referea si la micile culturi. Basarabia nu poate avea o cultura proprie. Notiunea geopolitica de stat de frontiera nu ii permite acest lucru. Intre Nistru si Prut putem vorbi despre crossculture, termen american ce vizeaza anumite intersectari culturale, dar mai exact ar fi sa vorbim despre un amestec cultural, o definitie mult mai apropiata de realitate. Un amestec specific, facut si cu sange. Acest melanj cultural, acest metisaj produce un om amestecat, in formula lui Dumitru Crudu. Homo miscelaneus, iata portretul robot. Scriitorul, publicistul si editorialistul german Ulrich Schacht, la acelasi colocviu literar despre care am vorbit mai sus, alaturi de Dumitru Crudu, vorbea despre o istorie amestecata, mai bine zis amestec de istorii, caci fiecare cu istoria sa, si despre asumarea ei cu deminate de catre orice natiune. Or, complexele se depasesc doar prin asumare si detasare, iata lectia inca neinsusita de basarabeanul frustrat istoric.
De fiecare data cand trec Nistrul sau Prutul ma surprinde faptul ca intalnirea cu Alteritatea tine de unele stereotipuri prin care sunt abordati basarabenii. La Bucuresti basarabeanul e luat, de multe ori, drept rus, la Moscova, trece drept румын (roman) nationalist. Aceasta scindare schizoidala dureaza deja 200 de ani si el e constient de propria dedublare. Urmaresc, de la un timp incoace, tipajul acesta socio-etnic: basarabeanul. In toate activitatile lui, luate istoric, politic, cultural, exista frustrari si complexe profunde.
Basarabeanul. Un roman format in sanul` culturii sovietice si cel al limbii ruse sau un rusofon care cunoaste (cat de cat) limba si cultura romana. Blocajul si complexul cultural e prezent in ambele cazuri. E complexul perifericului, omului de diaspora, un patriotism etnic in afara patriei, cliseism national si identitar. Aceste doua tipuri umane se comporta foarte specific in capitalele celor doua limbi (Bucuresti si Moscova), ambii similar, in mare parte sunt … mai nationalisti decat omul care e la el acasa! Majoritarul etnic, crescut cu cinematografia sovietica si cu marile romane rusesti din secolul al XIX-lea, trecut prin scoala si universitatea sovietica, respingand cei douazeci de ani ai sai, pentru a schimba totul prin anii 90, citind autori romani si invatandu-si propria limba, pentru a arde etapele propriei formari in matricea limbii si culturii sale nationale, el ajunge azi sa fie un reprezentant tipic al acestui amestec.
Dumitru Crudu, in ultima sa carte Oameni din Chisinau` (Tracus Arte, Bucuresti, 2011) aduce aceste doua personaje` intr-un un ring livresc unde se boxeaza cu valori, clisee si viziuni politice. Omul de o parte si de alta a baricadei, asta s-ar parea sa se intample aparent in aceasta carte. Adica ea poate fi citita cu succes si asa, societatea scindata in doua, una atrasa de polul estic, alta de cel vestic, una votand cu tricolorul, alta cu nostalgicul stindard ce arboreaza secera si ciocanul. Cele doua extreme se intalnesc insa in cotidian, in patul conjugal, in bar, in Piata Marii Adunari nationale, in transportul public si la urna electorala. Extremele convietuiesc. Asa am citit aceasta carte initial, in aceasta cheie am si scris despre ea in reviste din Republica Moldova si Romania. Dar acest homo miscelaneus declarat de Dumitru Crudu mi-a dat peste cap proiectul critic, mai bine zis, l-a rasturnat, dandu-i o alta configuratie, omul scindat, dedublat, schizoidal s-a transformat in omul amestecat, mult mai adevarat, azi cand nu putem vorbi despre purisme.
Am trait senzatia aceea cand nimeni nu iti spune ca nu ai dreptate, dar tu o stii si asta conteaza. Am recitit cartea lui Dumitru Crudu Oameni din Chisinau`, am regandit-o si am gasit in ea acel amestec, borgesian l-am gasit, cu eroul si tradatorul continut potential de aceeasi persoana. Personajele din cartea Oameni din Chisinau` nu sunt nici tradatori si nici eroi, ele sunt oameni amestecati care inclina intr-o parte sau in alta a balantei identitare, dar aceasta stare poate fi modificata cu usurinta de atmosfera geopolitica a momentului. Or, identitatea basarabeanului este cea a esticului bipolar (scriu asta cu doua zile inainte de a veni Angela Merkel la Chisinau).
Esticul. Iata verdictul. Esticul postcomunist, postsovietic. Iata adevaratul verdict, un verdict kafkian care te impinge subconstient la suicid ideatic si de pozitie. Ce este estul, daca il definim in mod geografic? Ceva ce face parte din Europa si totodata se rupe de ea? Un fel de corp strain in matca europeana?! Prezenta estului se simte pe acest continent al vechilor traditii si valori, dar, pare, doar ca un pol definitoriu. De fapt, Europa, asa ceva exista? Unde sfarseste aceasta? Pe Prut? La Ural? Unde?!
O minte occidentala tinde sa respinga orice tine de sfera outdoor-ului ei. Toleranta, da. Marea lectie a tolerantei occidentale. Doar ca ea presupune un centrism. Cel de tolereaza este centru lumii, axis mundi, Celalalt sa fie fericit ca este tolerat. Conceptele straine mentalitatii occidentale sunt acceptate in Par(ad)isul european doar ca o tema exotica, un fel de stranietati simpatice. Tot insa ce nu e simpatic apare ca ceva care socheaza mintea occidentala (comunismul a socat si mai socheaza in vest, uitandu-se ca laboratorul acestuia a fost o minte vestica, afirmam fara resentimente, in formula lui Harold Bloom si fara cautarea vreunui tap ispasitor). Indelungul dialog istoric dintre Vest si Est lasa un con de umbra peste cel din urma, acesta mereu contestandu-si oponentul geografic. Dar apare intrebarea retorica din vechiul banc sovietic despre evreul intrebandu-si interlocutorul care afirma ca in vest toti o duc rau: Daca la ei (in vest) e atat de rau si la noi (in est) atat de bine, de ce la ei e atat de bine?!` Iata marea intrebare, echivalenta cu cea hamletiana pentru estul frustrat.
Pe 4 septembrie, la Chisinau, a fost deschis oficial Centrul de Dramaturgie Contemporana in incinta Uniunii Teatrale din Republica Moldova. Nasterea centrului se datoreaza unui dramaturg Dumitru Crudu, unui actor si regizor Sava Cebotari si unui critic dramatic Dorina Khalil-Butucioc. Dupa un spectacol lectura A doua zi, autor Dumitru Crudu, regie: Sava Cebotari, cei prezenti au polemizat despre teatru, basarabeni si omul amestecat. Purismele tineau de retorica celor din generatia inaintasilor nostri, prezenti si ei la eveniment, or, dupa 90 homo sovieticus basarabean s-a transformat in omul purismelor etnice. Textul lui Dumitru Crudu contura un alt portret uman, cel al omului metisat cultural. Regizorul Mihai Fusu venea cu o alta formula, cea de barbarie si civilizatie`, barbarul fiind tipajul omului agresiv si categoric, ideea omului in afara unui dialog cultural cu Celalalt.
Ortega y Gasset, in unul din eseurile sale se referea si la micile culturi. Basarabia nu poate avea o cultura proprie. Notiunea geopolitica de stat de frontiera nu ii permite acest lucru. Intre Nistru si Prut putem vorbi despre crossculture, termen american ce vizeaza anumite intersectari culturale, dar mai exact ar fi sa vorbim despre un amestec cultural, o definitie mult mai apropiata de realitate. Un amestec specific, facut si cu sange. Acest melanj cultural, acest metisaj produce un om amestecat, in formula lui Dumitru Crudu. Homo miscelaneus, iata portretul robot. Scriitorul, publicistul si editorialistul german Ulrich Schacht, la acelasi colocviu literar despre care am vorbit mai sus, alaturi de Dumitru Crudu, vorbea despre o istorie amestecata, mai bine zis amestec de istorii, caci fiecare cu istoria sa, si despre asumarea ei cu deminate de catre orice natiune. Or, complexele se depasesc doar prin asumare si detasare, iata lectia inca neinsusita de basarabeanul frustrat istoric.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu