Oameni din Chişinău

Jan. 09 Catalog, Colectia Ullyses no comments

de Dumitru Crudu
Dată publicare 2011-09-18
Copertă Tudor Jebeleanu
120 pagini
Preţ: 20 RON

Problematica de bază a povestirilor este una joyceană (omul care nu se poate trezi din coşmarul istoriei), dar tratată într-o manieră kafkian-gogoliană, la limita fantasticului absurd-derizoriu. Am putea spune că autorului i-a reuşit un hybrid sau o alianţă irlan­dezo-rusă neaşteptată, deşi Chişinăul şi Dublin-ul sunt oraşe „în­frăţite” ca istorie politică şi lingvistică, rupte între două identităţi (doar că istoria moldovenească este mult mai coşmarescă decât cea dublineză). Volumul lui Joyce este de altfel nu doar un mo­del exterior, ci şi unul internalizat: personajele “circulă” de la o povestire la alta, incipitul fiecărei povestiri este abrupt, fără oco­lişuri, stilul colocvial, tonalitatea familială, fiecare povestire fiind monologul, la persoana I, al câte unui narator (de fapt, o naratoa­re) care observă datele existenţei citadine (mitinguri, oameni care se provoacă reciproc, în troleu sau pe stradă, care se suspectează, se pândesc şi se toarnă etc.).
Ura conjugală motivată politic şi social este însă o temă tratată cu umor de Dumitru Crudu, ca şi ura socială (duşmănia nu de clasă, ci etnică şi politică), fără patetismul specific literaturii ruse, fără să dramatizeze, dar păstrând acea adiere de teroare care dă „to­nul” vieţii de aici.
Viaţa la Chişinău (mai ales a basarabenilor) este una dublă, limba este una dublă, de aici şi o schizofrenie şi o nevroză generalizată, de aici şi umorul şi absurdul specific al personajelor şi al situaţi­ilor, casnice ori publice. Este o lume înghesuită, încercuită, fără scăpare, kafkiană şi în acelaşi timp vidă, în care nimeni nu se întâlneşte cu nimeni, în care este greu de descoperit sensul (de altfel, tot ce se petrece este ori întâmplător, ori fără sens). Per­sonajele, întâmplările, se intersectează, dar nu şi monologurile lor, nu şi semnificaţiile. Vova şi Mariana atribuie, spre exemplu, gesturilor partenerului cu totul alte semnificaţii decât cele reale, iar monologurile celor doi derapează unul pe lângă celălalt, într-un univers verbal agresiv, dar vid semantic. Scriitura lui Dumitru Crudu pune în scenă însă toată această problematică dureroasă a vieţii oamenilor din Chişinău cu o naturaleţe şi cu un umor deta­şat care îl vor recomanda mai târziu drept un maestru al genului. (Care gen? Genul prozei basarabene!)

                                                                                                                           Raluca Dună